Ziua 181 | Gualeguaychú

A plouat peste noapte și restul zilei tot ploios.

Imediat înainte să se întunece, în timp ce eram în corturi, se aude un zgomot din ce în ce în ce mai puternic. A durat câteva secunde până a lovit zgomotul cortul. Era cel mai puternic vânt întâlnit de până acum. A venit cu tot cu ploaia ce lovea în cort tare. Eu țin bine de cort, împing cât pot, iar pe băieți, care sunt la câțiva metrii de mine, nu îi mai aud.

Am impresia că o să mă împingă cu totul în râu. Treaba cu vântul a durat câteva minute. Am scăpat cu bine. Doar la Răzvan și Cristi a intrat niște apă.

După treaba asta au venit cei de la camping să ne zică că nu putem sta aici, că este periculos. Ei voiau să zică să venim la ei în camping, dar nu.

 

-2014_04_06-17_15-IMG_7753