Peste noapte a început ploaia, plus rafale de vânt ce ne aduceau stropi de apă pe față și hamac. Am dormit bine.

Cozmin: “Mă dau jos din hamac și văd un măr pe jos, într-o băltoacă. Îl iau și îl mănânc. Silviu se apucă de micul dejun, iar eu pun sacul de dormit la uscat.”

Plouă ca și cum nu s-ar mai oprii niciodată. Ferryboat-urile vin și pleacă. Pe la 3-4 se oprește ploaia.

Cozmin: “Mă apuc de făcut supa de legume. După ce mâncăm ne băgăm la somn. După somn ne apucăm de cârpit mănușile cu niște piele găsită de Silviu, de la husa obiectivului.”

Apare lângă noi o păpușică blondă cu ochii albaștrii să ne întrebe dacă poate sta și ea aici împreună cu logodnicul ei peste noapte. I-a plăcut blondei că dormim în hamac. Sunt amândoi din Statele Unite. Ne-a zis că are și ea prieteni în West Virginia ce merg cu bicicletele și dorm cu hamacele, doar că noi suntem “hardcore”. Americanii se hotărăsc să meargă la camping.

Ieri a trecut un nene să ne întrebe dacă campăm aici și i-am zis nu, doar stăm în hamace. Astăzi a apărut iar domnul și ne-a zis că nu putem ocupa tot adăpostul noi doi și că aparține de camping, unde costă 2500p/om (4$).

Așa că strângem și plecăm. Pedalăm puțin și găsim un loc lângă râu. Este puțin mai cald aici. Ne facem o budincă din dulce de leche și micul dejun pentru dimineață.