Cozmin: “Azi mă trezesc primul. Silviu sforăie lin, nederanjant.”

Dimineață după ce strângem începe ploaia. Ne mai adăpostim puțin în cortul gol și apoi plecăm pe ploaie.

Iese soarele și ne dăm gecile jos. Iar începe iar se oprește și tot așa. Mașinile merg cu viteză și indiferență.

Cozmin: “Avem un mini pas de 500m în față. Ne plouă zdravăn și îmi trece tot cheful de pedalat, nu mai este nici o plăcere. Transmisia la biclă se macină din cauza ploii.”

Pe urcarea spre pas începe ploaia bine. Îmi pun în cap să urc fără oprire. Mă mir că nu mai întâlnesc nici o mașină în cale. La puțin timp dau și de mașini ce erau aliniate la coadă. Erau opriți din cauză că a căzut un copac pe drum. Cei de la drumuri chiar atunci voiau să bage drujba ca să îl taie, dar mă așteaptă și pe mine să trec. Îmi iau puțin avânt cu bicicleta și trec peste copac, împingând la ea.

Sunt ud fleașcă și mă simt bine. Sus în pas fac un mini adăpost cu fundul de la cort și îl aștept pe Cozmin. Ajunge și el, neputând trece de copac. Ne dăm la vale cu viteză (50-65km/h).

La intersecția cu asfaltul sunt trei jonglerițe ce fac autostopul. Ne oprim să gătim, iar când începem să mâncăm, începe și ploaia. Mai apar câțiva ghețari prin spărturile norilor.

Înainte de villa Amengual începe o urcare abruptă cu trei serpentine.

Cozmin: “În oraș a fost un festival ceva. O doamnă ne întinde niște frigărui în față pe care credeam că ne sunt oferiți așa de primire. Doar că nu, prețul era de 2000 pesos.”

Luăm din orășel pâine de casă și empanade. Mergem să campăm la locul în care am mai dormit în 2014. Aici avem adăpost de la copaci.

Preparăm niște pâine prăjită cu unt, roșie, cașcaval și oregano. Eu mă bag la citit și Cozmin pune muzică și se uită prin poze.