Plouă puțin până reușim noi să ne urnim din loc. Luăm apă de la tanti care are mierea scumpă. Ne dă și o sticlă de 1.5L scoasă din congelator.

Pedalarea merge bine cu vânt din spate și este antrenantă.  Pe o coborâre prindem 76km/h. Facem dreapta, ieșim de pe drumul care duce spre Balmaceda (argentina) și ne lovim de vântul din față. Întâlnim un neamț ce abia a aterizat ieri la Balmaceda. Era țiplă.

Urcăm urcăm cu vânt din față. Fără să ne dăm seama, ajungem la 1000m alt.

Cozmin: “Bate cu rafale tari vântul. De câteva ori reușește să mă scoată de pe drum. Coborârea are serpentine ca pe Transfăgărășan.”

Coborârea se face mai greu, tot din cauza vântului și se lasă frigul. Mai urmează încă un pas de 1120m, apoi coborâre. Facem stânga spre Puerto Ibanez și începem să ne uităm după loc de cort.

Pe un teren din lateral aleargă trei iepuri. Găsim un loc după o stâncă, la adăpost de vânt.

Un șoricel chițăie pe lângă cort, probabil că ne-am așezat pe zona lui. Mâine plecăm devreme ca să prindem ferryboat-ul.