Șoferul care ne-a adus până aici pleacă la 7 20. Încep să întreb șoferii dacă ne duc mai aproape de Buenos Aires. Mai sunt încă două fete care fac autostopul, până la Puerto Madryn.

Traversez șoseaua ca să întreb un șofer ce abia oprise ca să își verifice camionul. Ne-a zis că merge doar până la Puerto Madryn. Încărcăm bicicletele în spate. Apar și fetele care îl întreabă pe șofer dacă le ia și pe ele, dar nu mai este loc.

Camionul este un Scania destul de nou, cu 400 000km. Trece de Puerto Madryn și nu ne mai spune să coborâm, se pare că ne-a plăcut. Am văzut că are panglicile roșii cu Gauchito Gil. Ne povestește de el cum că era sărac și fura de la bogați ca să îi ajute pe cei amărâți. Un Robin Hood argentinian. Prins de poliție este omorât, dar nu înainte de a îi transmite comisarului că băiatul lui se va îmbolnăvi în trei zile (sau ore?) și va muri dacă nu îi va construi un sanctuar (lui Gauchito). Comisarul nu crede, dar copilul se îmbolnăvește, așa că îi face un sanctuar în Mercedes.

Emiliano, șoferul, nu credea în Gauchito, dar trecând cu mașina pe lângă un mare sanctuar și neoprind, i s-a defectat mașina. De două ori s-a întâmplat asta, apoi a început să oprescă și să creadă. Ne-am oprit cu toții la Gauchito ca să lase ceva acolo.

Ne povestește de Argentina în care poți face orice ilegalități, mai ales dacă ești străin. Se duce în vacanță prin Spania și spune că a fost greu să ia viza, având loc de muncă, nevastă și copil. Bem mate împreună și face cadou un pachet de mate. După 300km ne lasă în San Antonio del Oeste.

Aici începe mare furtună și ne adăpostim la Shell. După ce se oprește mergem să mâncăm și mai întreb câțiva șoferi. Mulți dintre ei sunt puși la somn. Ne primește un șofer care are un băiat pe nume Emiliano, la fel ca numele șoferului anterior. Camionul este un Renault cu 1 mil de km. Ne-a zis că dintr-o lună ajunge acasă doar 3-4 zile, în rest conduce până nu mai poate (900-1200km zi).

După 100km ne lasă pentru că a primit un telefon și trebuie să facă cale întoarsă. Fiind noapte ne uităm după un loc de cort. Doar că ne abordează un șofer care ne întreabă unde mergem. Așa că a spus că ne mai duce el 300km, până în Bahia Blanca. Plouă tare afară. Jenel are 30 ani, școala primară, lucrează la fel de mult și pe acasă tot câteva zile pe lună ajunge. Are doi copii și nevasta a divorțat de el, ea având 28 de ani cu o minte de 15 ani (așa vede el). Câștigă 1500-2000 $ lunar și se întreabă dacă merită să își irosească viața așa. Apa pentru mate o fierbe chiar în cabină, cu un arzător pe gaz. Îi este somn și probabil că de asta ne-a luat cu el. Mașina este un Ford cu 500 mii km.

Ajungem la 1 30 dimineața și ne lasă într-o stație de camioane. Plouă și campăm la adăpost.