Încercăm și azi la camioane fără succes. Mergem în oraș să mai mâncăm un Grido și să cumpărăm banane, pere. Oamenii se bagă în seamă cu noi. O femeie mă întreabă ce facem când ne îmbolnăvim. I-am spus că nu ne îmbolnăvim și ne urează : Dumnezeu fie cu voi.

Pedalăm cu vânt ușor din față. Avem probleme cu mașinile. Când se întâlnesc mașini de pe sensuri diferite, iese cu haos. Nu vor niciodată să încetinească. Un autobuz mă depășește așa de aproape încât am reușit să îi dau o mare palmă în geam, din mers. Un alt camion trece tot la fel de aproape. Retarzi. Așa că îmi pun cricul să iasă 1m în exteriorul bicicletei, cu o cutie de lapte în vârf. De atunci m-au depăsit cum trebuie, doar că înjurau și claxonau.

Un camion cu două mașini sunt nevoiți să se oprească ca să mă depășească. Trec toți cu geamul jos și înjurând. Ultima mașină, prea atentă să mă înjure pe mine, mai avea puțin și făcea un accident frontal cu cel de pe contrasens. Un alt camion, cu două remorci, vine cu claxon lung din spate și din față alt camion. Sunt nevoie să mă dau jos de pe drum și camionul nu încetinește deloc, trage de volan tare dreapta și mai avea puțin să se răstoarne.

Cozmin: “Cu 30 km de oraș ne oprim să mâncăm. Suntem cam supți de puteri.”

Orașul Olavarria este mare. Cumpărăm una alta de la Wallmart și ne campăm pe un teren privat drăguț.

Cozmin: “După o serie de bruschete mă bag la cort și ascult o poveste la căști (Cel ce a văzut moartea).”