De dimineață am văzut că am dormit lângă un hipodrom.

Cozmin: “După ce strâng cortul mă duc să mănânc și văd două oale cu fidea. Întreb pe Silviu ce e cu ele și îmi zice că de astăzi nu mai mănâncă zahăr, lapte, sare pentru că nu sunt sănătoase.”

Un nene învață un cal să meargă după el. Ne oprim la benzinărie pentru wifi, ca să trimitem un La mulți ani mamelor.

Aflăm de la benzinărie că din Ollavaria merge tren spre Buenos Aires, dar doar câteva zile pe săptămână. Miercuri pleacă trenul din Azul. Pedalăm spre Azul cu puțin haos din cauza camioanelor care vor să ne omoare?!

Cozmin: “Iar am probleme cu aripa de față. Nu mai am răbdare să o aranjez și o rup.”

Vedem pe margine o reclamă cu miere și ne oprim să vedem despre ce e vorba. Locul se numește Los Nogales. Tanti este vorbăreață și prețul mierii este de 20 lei pe kg. Prima oară luăm câte 0.5 de fiecare, după care schimbăm 0.5 cu 1kg. Doamna pleacă la ea în căsuță și noi mâncăm puțin din miere. După puțin timp sunăm din clopoțel ca să vină doamna și mai luăm încă un kg de fiecare. Ne întreabă dacă am mâncat și îi zic că nu. Așa că ne pregătește câte un sandvici cu salam, cașcaval și pâine, toate de casă.

La gară deschide abia peste o oră. Găsim Grido și servim câte o înghețată cu cupele foarte mici. Îi întreb dacă e normal așa și spun că da, deși la celelalte Grido primeam dublu ca mărime.

Dăm de balneariul municipal, adică un râu cu malul amenajat de baie. Apa este puțin rece.

Trenul pleacă la 4 dimineața și costă 100pesos/om plus 70pesos/bicicletă și actele de bicicletă le facem aici, după 12 noaptea. Se bagă mulți oameni în seamă cu noi și ne pozează.

Mâncăm în parc și vedem tinerii terminați de care povestea un camionagiu. Cei care nu vor să facă nimic, să nu muncească. Mai mâncăm un Grido, în altă parte, cu cupele mari. Vedem centrul pe noapte.

În timp ce pedalez se bagă în vorbă un biciclist, apoi apare și un motociclist. Mergem toți trei în paralel și vorbim. În gară ne întindem pe bancă și așteptăm.