Plecăm devreme pe răcoare și cu nori la răsărit. Șoseaua este pustie la ora asta. Vedem, din păcate, un piton călcat. Un castor se sperie și face o săritură în cap, direct în apă.

Cozmin: “Văd o vulpe pe șosea ce s-a speriat de noi. Când a vrut să schimbe direcția brust, a alunecat și s-a dus ca berbeleacul pe asfalt. Ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, s-a ridicat și a dispărut.”

Gata, vântul bate tare din față și s-a umplut de camioane. Ajungem, într-un final, în primul sat ce era la 50km distanță. Este căldură mare. Luăm ceva de mâncare, câte o bere și mergem în parc. Aici ne montăm hamacele și adormim. Pe la 15 00 începe să bată vântul tare și vedem mari nori ce vin spre noi. Începe furtuna. Ne adăpostim la vechiul spital, o casă micuță cu verandă. În spatele casei este un madarin necopt și mâncăm câteva. După ce se oprește ploaia, ies și copiii de la școală. Se mai animează satul.

Plecăm și ne prinde ploaia pe drum. Este bine că e cald afară. Cozmin pedalează în tricou. Oprim la o benzinărie și campăm în parcare, la adăpost. Apare poliția când făceam de mâncare. Bate din palme ca să ieșim din cort. Un polițist mare întreabă și cel mic scrie.

Cozmin: “Îi dau pașaportul polițistului și Silviu îl scapă pe al lui în băltoacă. Pleacă după ce ne pun niște întrebări stupide. Una dintre ar fi la ce oră plecăm mâine. Silviu le-a zis că pe la nouă. Eu îi zic c-ar fi trebuit să le spunem că nu avem oră de plecare, doar suntem în concediu. Plouă cu fulgere și tunete.”