Ne trezim la 5 30 și este răcoare afară. Ne oprim la chipărie să mâncăm. Eu trei chipe clasice și Cozmin o empanadă plus o cola.

Apar două benzi pe sens și pedalăm puțin mai lejer. La farmacia din Ciudad del Este, am fost recunoscuți de doamnele care lucrează acolo. Au zis că ne-au crescut bărbile. Le cerem parola de la internet și apoi ne luăm la revedere de la ele, dând mâna cu ele. Ne-au spus că ne mai așteaptă pe aici.

Mergem la cascada Saltos del Monday. La intrare plătim aproape 4$. Este măricică și ca să luăm un lift care ne duce până la baza cascadei mai plătim încă 2$. Mergem câteva minute cu fluturi pe umeri.

În supermarket-ul GranVia cumpăr ceai mate pentru acasă. Mai păstrez 13000 guarani pentru o înghețată. Vama o trecem repede și intrăm în Brazilia. Schimbăm 20$ în Foz de Iguazu și mai mâncăm o înghețată.

Acum pedalăm spre Casa de Ciclistas. Ajungem pe stradă, dar nu găsim casa. Din fericire suntem îndrumați de vecini. Casa este la 7km de centru. Nu este nimeni aici și vecinii ne spun să îl așteptăm pe Luciano, cel care se ocupă de casă, la farmacia veterinară pe care o deține și este la 3 minute de căsuță. Aici aflăm că bicicliștii care stau la Casa de Ciclista sunt plecați la cascada Iguazu. Stăm înăuntru la aer condiționat și un pahar de apă rece.

Apare și Luciano care ne spune că mai sunt doi români cazați aici. Mergem la căsuță și suntem primiți de Luis, un nene ce se pare că doarme aici și are grijă de casă.

Apare un cuplu de francezi, apoi chilianul și poloneza, pe care i-am întâlnit acum două săptămâni. Vin și cei doi români, un el și o ea. Au avion din Rio de Janeiro și mâine pleacă cu autobuzul spre Sao Paulo.

Dormim afară, în casă fiind prea cald.

 

Related Post